Azi, o zi plina: mi-am pierdut identitatea, dar am gasit Calauza

Ziua de azi nu anunta nimic bun, dar nici rau peste masura. M-am trezit greu, trebuia sa ma duc la serviciu. Si au inceput ghinioanele, lant. Bineinteles, intarziam, tramvaiul a venit foarte greu si nu cel care trebuia. La Obor am coborat ca sa-l astept pe cel bun, in statie am simtit ca ma imbranceste agresiv cineva, eram deja nervoasa, m-am uitat cine e. Nu i-am vazut decat spatele, era o femeie cu aspect neingrijit, probabil homeless. Mi-am retinut cu greu injuraturile, am observat ca aveam geanta deschisa. Cand am ajuns la serviciu, am vazut ca-mi lipsea portofelul. Am facut imediat legatura intre femeia homeless, dar am refuzat sa cred. Am zis ca poate l-am scos si l-am uitat acasa. Am rezistat cele cateva ore stoic la birou, am rezolvat lucruri nerezolvate de hat vreme, chiar am reusit sa fac ordine in hartiile neatinse de luni de zile, moment in care m-am gandit ca daca Dumnezeu nu e prea ocupat cu lucruri importante, va nota acest lucru ca o bila alba in dosarul de haotica pe care-l am pe rafturile lui dumnezeiesti. Insa peste cateva ore am ajuns acasa si mi-am dat seama ca portofelul chiar imi fusese furat, nu stiu cand si de cine, poate chiar de femeia aceea sau poate nu. Si mi-am dat seama de gravitatea situatiei. Aveam destul de multi bani acolo si, mai ales, acte. Dupa o crizuta de plans, am mers la politie, unde am aflat ca actul-dovada de pierdere/furt buletin se va elibera doar in 30 de zile, dupa care voi putea avea un nou act de identitate. Care identitate?, - ma intrebam in timp ce eram furioasa pe mine, pe toata hotimea si mizeria din orasul asta infect, din lumea asta, din care fac parte.
Dupa care am zis, asta e. Am scotocit prin toate buzunarele si am mai gasit ceva banuti, care-mi erau de ajuns sa merg la film. Stiam ca sunt zilele filmului rus de cateva zile si vroiam neaparat sa vad Calauza lui Tarkovsky. Aici lucrurile au inceput sa se transforme, din belele marunte in altceva.
Calauza e un film greu, uneori neinteles. Da, nu am inteles tot, dar m-a atins, emotionat, ravasit in sensul acela. Calauza este un film despre cautare si credinta, despre fiecare din noi, despre cautarea eu-lui si cautarea fericirii, pe care nu avem indrazneala s-o cautam, dar deseori nici macar s-o definim, s-o conturam in ceva clar, fie cuvinte, fie dorinte, fie rostul nostru pe lumea asta. Calauza este un film despre lucrurile acelea pe care le cauti intr-o viata de om si care iti scapa printre lucrurile marunte de zi cu zi. Calauza nu serveste reteta fericirii garantate, nu are certitudini. Dar cauta, incearca sa creada, se indoieste si, totusi, merge mai departe. Stalker. Un film despre drum si cale.

P.S.: Mi-a trecut acum prin minte: Cam ce calauzeste hotul de azi? Cred ca ar fi o experienta sa pornesc la un drum lung, care sa presupuna cautare, cu cineva care mi-a facut un rau, cat de mic.